CAUZE ALE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE ÎN VEDEREA PRONUNȚĂRII  UNOR HOTĂRÂRI PREALABILE

PENTRU DEZLEGAREA UNOR PROBLEME DE DREPT


Arhive : 2014, 2015


Nr. crt.

Data formulării concluziilor

Obiectul

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. 11.01.2016

În aplicarea art. 427 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 426 lit. a Cod procedură penală, persoana fizică ori juridică ce nu a avut calitatea e parte în cursul procesului penal are calitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare întrucât nu a fost citată la judecata în apel, în condiţiile în care drepturile ori interesele sale au fost afectate printr-o măsură dispusă de instanţa de apel prin hotărâre definitivă.

 

Decizia nr. 3/10.02.2016
2. 14.01.2016

Dacă în cazul în care un inculpat minor săvârşeşte în timpul minorităţii un concurs de infracţiuni, fiind ulterior trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor din cadrul concursului de infracţiuni, prin rechizitorii distincte, iar pentru una dintre infracţiuni i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate, pe care a executat-o integral înainte de a fi trimis în judecată şi pentru săvârşirea celorlalte infracţiuni din cadrul concursului, în momentul în care i se aplică o măsură educativă pentru toate infracţiunile din cadrul concursului de infracţiuni, conform art. 129 alin. 1 Cod penal, durata măsurii educative deja executate se scade din durata noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracţiuni sau se va dispune executarea integrală a noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracţiuni, atât în cazul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate cât şi în cazul aplicării unei măsuri educative privative de libertate.

 

Decizia nr. 2/26.01.2016
3. 21.01.2016

Dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. 2 Noul Cod penal.

 

Decizia nr. 4/10.02.2016
4. 26.01.2016

 

05.02.2016

Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism săvârşită în modalitatea determinării prostituţiei lipseşte tipicitatea ca şi trăsătură esenţială a infracţiunii în cazul în care întreţinerea de acte sexuale în scopul obţinerii de foloase a avut loc în mod repetat, dar cu aceeaşi persoană.

 

Concluzii reformulate

 

Decizia nr. 5/10.02.2016
5. 17.02.2016

Dacă la stabilirea legii penale mai favorabile conform art.5 din Codul penal, pentru infracţiuni comise anterior datei de 01.02.2014,  aflate în concurs cu una sau mai multe infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului cod penal,   decizia nr.265/2014 a Curţii Constituţionale se aplică avându-se în vedere toate infracţiunile comise de inculpat  şi impune aplicarea noului cod penal pentru toate infracţiunile ori se aplică doar în raport de infracţiunile comise anterior datei de 01.02.2014 , existând astfel  şi posibilitatea aplicării dispoziţiilor din vechiul cod penal pentru acestea din urmă.

 

Decizia nr. 7/2.03.2016
6. 19.02.2016

1. În aplicarea art.427 alin.1 rap.la art.426 lit.b şi d Cod proc.pen., persoana fizică sau persoana juridică care nu a avut calitatea de parte în procesul penal poate să formuleze contestaţie în anulare dacă drepturile ori interesele sale legitime au fost afectate printr-o măsură dispusă de instanţa de apel prin hotărâre definitivă?
2. În aplicarea art.112 alin.1 lit.e Cod penal, măsura de siguranţă a confiscării speciale poate fi dispusă în raport cu următoarele situaţii:
a) - faţă de terţe persoane fizice sau persoane juridice care nu sunt părţi în procesul penal, cu consecinţa aplicării măsurilor asigurătorii prev.de art.249 Cod proc.pen.?
b) - faţă de persoana responsabilă civilmente în raport de care s-a respins acţiunea civilă exercitată în procesul penal?
c) - asupra sumelor de bani sau a bunurilor în sens material?
d) - asupra prejudiciului cauzat persoanei vătămate,dacă aceasta s-a constituit parte civilă şi nu a decedat ori, după caz,nu a fost dizolvată şi lichidată?
3. În aplicarea art.112 alin.1 lit.e Cod pen., măsura de siguranţă a confiscării speciale poate fi dispusă în condiţii de solidaritate ori trebuie individualizată?

 

Decizia nr. 6/2.03.2016
7. 07.03.2016

Dacă sintagma „când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică” folosită de legiuitor în cuprinsul art. 6 din Codul de procedură penală, care consfinţeşte principiul „Ne bis in idem”, are în vedere doar hotărârile pronunţate în materie penală faţă de o persoană pentru aceeaşi faptă  – indiferent de încadrarea juridică dată faptei – sau  noţiunea de „hotărâre penală” este folosită de legiuitor în sens larg, prin ea înţelegându-se orice fel de hotărâre indiferent de materia în care se pronunţă şi de procedura după care s-a judecat cauza, dacă aceasta ar putea fi apreciată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 4 al Protocolului nr. 7  al Convenţiei europene a drepturilor omului, că are un caracter penal şi reprezintă o hotărâre prin care s-a produs „condamnarea” penală, civilă, fiscală sau contravenţională a persoanei, trimisă mai apoi în judecată într-un proces penal pentru aceeaşi faptă.
 

Decizia nr. 8/30.03.2016 
8. 30.03.2016

Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C.p, trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art.4 C.p.p.
 

Decizia nr. 9/12.04.2016
9. 06.04.2016

Dacă, în respectarea principiului legalităţii pedepsei, este admisibilă o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, având ca obiect menţinerea cu prioritate a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispuse conform art. 85 Cod penal din 1969 şi înlăturarea revocării suspendării condiţionate a executării aceleiaşi pedepsei, măsuri aplicate prin hotărâri definitive intrate în autoritate de lucru judecat.
 

Decizia nr.10/12.04.2016
10. 19.04.2016

Dacă, în aplicarea disp.art. 5 Cod penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal  anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86/1 Cp. anterior şi  respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit disp.art. 16 alin.1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 86/4 alin.1 Cod  penal anterior sau conform art. 96 alin. 4 şi 5 CP actual.
 

 Decizia nr.11/5.05.2016
11. 27.04.2016

1. Art.1391 alin.1 Cod civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, părinţii victimei care a suferit o infirmitate gravă sunt îndreptăţiţi să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor lor de viaţă familială şi socială, sau exclusiv victima infracţiunii poate să obţină o asemenea despăgubire?
2. Art. 1371 alin.1 Cod civil se interpretează în sensul că poate fi reţinută culpa victimei la mărirea sau la neevitarea prejudiciului, chiar dacă acţiunea sau omisiunea victimei nu este una ilicită?

 

Decizia nr.12/16.05.2016
12. 28.04.2016

1. În cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art.59 şi urm. C.p. din 1968, dar după 01.02.2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă, ar duce la aplicarea art.61 C.p. din 1968 sau a art.102 al.4 NCP?
2. În cazul în care Curtea apreciază că în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art.59 şi urm. C.p. din 1968, dar după 01.02.2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art.61 C.p. din 1968, care este relevanţa într-o situaţie precum cea de faţă, în cadrul soluţionării unei cereri ulterioare întemeiate potrivit art.585 NCPP, a faptului că printr-o hotărâre anterioară aplicabilă persoanei condamnate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.104 al.2 NCP, iar nu ale art.61 C.p. din 1968?”
3. În aplicarea art.585 NCPP unei situaţii precum cea în speţă, a unei persoane condamnate definitiv în anul 2013 pentru 4 infracţiuni comise în perioada 2009-2011, în anul 2015 pentru 4 infracţiuni comise în anul 2011 şi anterior în anul 2015 pentru 2 infracţiuni comise la 14.07.2014 în concurs cu cele imediat anterior menţionate, dar în recidivă postcondamnatorie faţă de primele, după liberarea condiţionată din executarea pedepsei pentru acestea survenită la 21.05.2014 cu rest rămas neexecutat de 475 de zile închisoare, care este ordinea şi legea penală aplicabilă operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor potenţial aplicabile în cauză – concurs de infracţiuni, recidivă şi revocare beneficiu liberare condiţionată, atât din perspectiva aplicării sau neaplicării a autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe anterioare cu consecinţa cumulării restului rămas neexecutat de 475 de zile unei pedepse intermediare potrivit art.104 al.2 NCP?

 

Decizia nr.14/18.05.2016
13. 13.05.2016

Dacă în aplicarea prevederilor art. 6 Cod penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţiunii continuate ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.
 

Decizia nr.13/18.05.2016
14. 19.05.2016

Dacă în interpretarea dispoziţiilor art.10 din Legea nr.187/2012 şi în aplicarea art.5 Cod penal, în cazul unei operaţiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul Noului Cod penal, pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal 1968, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul Noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracţiune concurentă săvârşită sub imperiul Codului penal 1968, se impune aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire sau aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptelor.
 

Decizia nr.15/08.06.2016
15. 01.06.2016

Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. 1 lit. a, b şi c din Legea nr. 656/2002(schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare de bani sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani?
Subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile sau trebuie să fie diferit de acesta?
Infracţiunea de spălare de bani este o infracţiune autonomă sau este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile?

 

Decizia nr.16/08.06.2016
16. 24.06.2016

În aplicarea art. 8 din Legea 255/2013 şi art. 29 alin. 5 din Legea 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie), împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate?
 

Decizia nr.17/27.09.2016
17. 24.06.2016

Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 2801 din Legea 31/1990, în sensul de a lămuri daca este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penala, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363/07.05.2015
 

Decizia nr.18/27.09.2016
18. 19.07.2016

a)Contestaţia formulata în temeiul art. 341 alin. 9 din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral?
b)În urma judecării contestaţiei formulată în temeiul art. 341 alin. 9 din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală?

 

Decizia nr.19/27.09.2016
19. 09.08.2016

”Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.90 lit.c din Codul de procedură penală, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport de dispozițiile art.187 din Codul penal sau asistența juridică este obligatorie numai pentru inculpatul persoană fizică, în raport de dispozițiile art.136 alin.2, 3 din Codul penal, ce reglementează pedepsele aplicate persoanei juridice”.
 

Decizia nr.21/11.10.2016
20. 23.08.2016

În cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 Cod penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prev. de art. 213 alin. 1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. 1 Cod penal şi art. 213 alin. 3 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 Cod penal.
 

Decizia nr.20/11.10.2016
21. 24.08.2016

În aplicarea dispoziţiilor art. 264 Cod procedură penală cu referire la art. 269 alin. 4 Cod procedură penală este obligatoriu ca factorul poştal să efectueze comunicarea actelor de procedură în termen de 24 ore de la momentul în care primeşte actele spre comunicare..
 

Decizia nr.23/25.10.2016
22. 22.09.2016

- Dacă pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei prevăzuţi de art. 142 alin. 1 Cod procedură penală necesită aviz de poliţie judiciară sau este suficient ca aceste persoane să îndeplinească condiţiile legale pentru a  obţine avizul.

- Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. 1 Cod procedură penală conform considerentelor prezentate în paragraful 49 din Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei care pot deţine avizul de poliţie judiciară sunt organe de cercetare penală speciale.- - Dacă lucrătorii Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă / Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă au calitatea de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, în accepţiunea prevăzută de art. 142 alin.1 Cod procedură penală.

 

Decizia nr.22/25.10.2016
 
   
  © Copyright 2006-2016 PICC