Nr. crt.

Data promovării recursului în interesul legii

Obiectul recursului în interesul legii

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 1, 2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi ale dispoziţiilor art. 28 alin. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată prin Legea nr. 601/2004, privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei.

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiile art. 37 alin. 2 teza întâia din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează dreptul poliţiştilor la prima de concediu, respectiv, acordarea, pe lângă salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, a unei sume egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în chestiunea de drept privind natura nulităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, pentru neîndeplinirea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. 7 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor aprobată prin Legea nr. 180/2002, constând în omisiunea agentului constatator, de a aduce la cunoştinţa contravenientului, dreptul acestuia, de a formula obiecţiuni, cu ocazia întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu privire la competenţa instanţei de a judeca, pe fond, contestaţia formulată de persoana îndreptăţită, împotriva deciziei /dispoziţiei de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi a cererii de restituire formulată în instanţă, în cazul în care entitatea deţinătoare nu răspunde la notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 (1) din acelaşi act normativ.

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 121 alin. 3 din Codul de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 258 alin. 2 şi ale art. 261 alin. 1 pct. 8 din acelaşi cod, în ceea ce priveşte sancţiunea omisiunii din minuta întocmită cu ocazia deliberării, a menţiunii "pronunţată în şedinţă publică".

În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 400 şi 402 din Codul de procedură civilă, republicat cu modificările şi completările ulterioare, referitor la stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiilor la executare, în primă instanţă şi în căile de atac, având ca obiect hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii comerciale şi alte titluri de natură comercială.