22 ianuarie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Franciuc mircea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada noiembrie 2010 - decembrie 2013, în calitate de administrator la SC T.S.4A. SRL, inculpatul Franciuc Mircea a omis evidențierea în actele contabile ale societății a operațiunilor comerciale efectuate, respectiv a veniturilor obținute din comercializarea de materiale lemnoase către diferite persoane fizice și juridice, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul astfel creat bugetului consolidat al statului este în valoare de 354.809 lei, din care 217.890 lei impozit pe profit și 136.919 lei T.V.A.

De asemenea, inculpatul nu s-a  conformat solicitării organelor fiscale și nu a prezentat documentele legale și bunurile din patrimoniu, în termen de cel mult 15 zile de la somație, conform dispozițiilor legale, cu scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava.

*

 

*                  *

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatei SCREPCIUC EMILIA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 2008 - 2010, în calitate de funcționar administrativ la SC A.N. SRL, inculpata Screpciuc Emilia și-a însușit în mod fraudulos din gestiune suma de 556.724,92 lei.

Prin delegația din data de 23 aprilie 2008, aceasta a fost însărcinată să depună și să retragă sume de bani din conturile societății anterior menționată deschise la o bancă comercială, iar la data de 25 aprilie 2008, în baza acestei delegații, inculpata a dat specimen de semnătură la aceeași bancă comercială.

După o lună, asociații SC A.N. SRL au împuternicit-o pe inculpata Screpciuc Emilia să depună și să retragă orice sume de bani din conturile societății deschise la banca comercială menționată.

Prin actul adițional la contractul de munca din data de 23.03.2009 s-a stabilit ca inculpata să-și desfășoare activitatea pe teren.

Ulterior, printr-o  procura specială autentificată, SC A.N. SRL i-a împuternicit pe inculpata Screpciuc Emilia și T.N. pentru ca, împreună, să cumpere în numele societății terenuri agricole pe raza județelor Botoșani și Suceava (suprafețele care nu depășeau 20 de ha puteau fi cumpărate de către Screpciuc Emilia singură, iar in cazul suprafețelor mai mari de 20 ha contractele de vânzare - cumpărare erau semnate de ambii mandatari). În acest scop, mandatarii aveau dreptul de a negocia clauzele contractului de vânzare – cumpărare care urma a fi semnat în formă autentică, de a achita vânzătorilor prețul vânzării și de a îndeplini toate formalitățile pentru înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară și pentru înscrierea în evidențele fiscale.

De asemenea, prin procură specială autentificată, SC A.N. SRL a împuternicit-o pe inculpata Screpciuc Emilia să încheie contracte de schimb cu alte persoane fizice sau juridice, din țară sau din străinătate, cu respectarea legilor în vigoare privind bunurile imobile, contractele de schimb având ca obiect imobilele proprietatea societății situate pe raza județelor Suceava și Botoșani.

Conform documentelor prezentate mai sus, inculpata Screpciuc Emilia era autorizată să depună și să retragă sume de bani din conturile SC A.N. SRL deținând delegație și specimen de semnătură pe formularele utilizate de către unitatea bancară, înainte de a avea încheiat contract de muncă.

Inculpata Screpciuc Emilia ridica sume de bani din bancă, nu doar în momentul când avea identificat un teren care să facă obiectul unui contract de vânzare – cumpărare sau de schimb, iar pentru respectivele sume nu aducea întotdeauna documente justificative. În cele mai multe cazuri, în momentul în care identifica un teren, inculpata Screpciuc Emilia întocmea o procură specială cu vânzătorul, în temeiul căreia era împuternicită de proprietar pentru a vinde terenul către SC A.N. SRL având așadar, calitatea de dublă mandatară.

În mai multe cazuri, inculpata a trecut în procură un preț, iar în contractul de vânzare cumpărare un alt preț sau a trecut în procură că a achitat o anumită sumă de bani către vânzător, iar ulterior nu a mai încheiat contractul de vânzare cumpărare.

Societatea SC A.N. SRL a constatat că inculpata Screpciuc Emilia ridica sume de bani din bancă și nu mai prezenta contractele de vânzare – cumpărare, precum și că există o diferență mare între sumele ridicate de către inculpată din bancă și cele achitate pentru achiziționarea parcelelor de teren. 

În cauză s-a stabilit că inculpata Screpciuc Emilia a ridicat din bancă suma de 16.987.188 lei, a justificat suma de 16.430.463,08 lei, rezultând un prejudiciu în valoare de 556.724,92 lei.

Prejudiciul cauzat prin infracțiune nu a fost recuperat, inculpata Screpciuc Emilia nedeținând bunuri față de care să se poată dispune măsura sechestrului asigurătoriu.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.