21 martie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului SAVIN NĂSTASE sub aspectul săvârșirii infracțiunii de infracțiunii de abuz în serviciu.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul, în calitate de notar public în cadrul B.N.P. Savin Năstase din municipiul Arad, a autentificat la data de 2 iulie 2012 un contract de cesiune de creanță, deși cunoștea faptul că garantul ipotecar a fost pus sub interdicție judecătorească și că acesta nu putea garanta cu bunurile sale o datorie a altuia fără încuviințarea instanței de tutelă.
Prin exercitarea de către inculpat a atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale, s-a cauzat cesionarului un prejudiciu în valoare de 50.000 euro, sumă cu care acesta s-a constituit parte civilă în cauză.
În vederea recuperării prejudiciului, prin ordonanța din data de 9 martie 2016, procurorul a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile aflate în proprietatea inculpatului Savin Năstase, până la concurența sumei de 50.000 euro.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Curții de Apel Timișoara.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.