12 ianuarie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări în două cauze având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.
În cursul zilei de azi, 12 ianuarie 2016, pe baza autorizațiilor emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor, ofițeri ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor județene de poliție și lucrători ai Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale, efectuează 14 de percheziții pe raza județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Olt, Timiș și Teleorman, fiind vizate sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și domiciliile și locuințele unor persoane fizice.
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada 2007 - 2014, reprezentanții mai multor societăți comerciale din județul Caraș-Severin, ce desfășoară activități în domeniul construcțiilor, au înregistrat în contabilitate facturi fiscale care atestau efectuarea unor tranzacții comerciale fictive, realizate prin intermediul unor societăți, unele fiind de tip fantomă, în scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul consolidat al statului, creându-se astfel un prejudiciu estimat de peste 3 milioane de euro.
De asemenea, din cercetări a mai reieșit că, prin intermediul societăților implicate au fost transferate sume importante de bani (aproximativ 7,5 milioane euro) către persoanele vizate din circuitul infracțional, banii astfel obținuți fiind reintroduși în circuitul legal prin transferuri bancare și retrageri de numerar.
În documentarea activității infracționale, procurorii au beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.