8 ianuarie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus,  la data de 05.01.2016, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul STRUNGARIU PETRU sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

            La aceeași dată, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:

În noaptea de 04/05.01.2016, fiind cazat la o unitate turistică din zona stațiunii Poiana Brașov, inculpatul Strungariu Petre, împreună cu mai mulți prieteni, pe fondul consumului de alcool, a tulburat liniștea în incinta pensiunii, deranjând ceilalți turiști.  În aceste împrejurări, administratorul unității de cazare a solicitat prezența organelor de poliție, după ce, în prealabil, a fost amenințat cu acte de violență de către inculpat, căruia i-a solicitat să înceteze comportamentul zgomotos. După sosirea organelor de poliție, inculpatul s-a manifestat agresiv, aducându-le injurii acestora și adresând expresii triviale  unui membru al echipajului de poliție. La un moment dat, inculpatul a aruncat cu o vază către persoana vătămată M.A., agent de poliție în cadrul Poliției stațiunii Poiana Brașov, iar ulterior a aruncat cu un pahar, lovind-o pe aceasta în zona capului, după care a lovit-o cu picioarele în zona abdomenului și picioarelor, cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 3-4 zile îngrijiri medicale.

 

*

 

*                *

 Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus, la data de 05.01.2016, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul BALEA CRISTINEL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la tâlhărie calificată și ultraj.

  La aceeași dată, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:

În data de 04.01.2016, în jurul orelor 13.30, fiind în  stare de ebrietate, inculpatul Balea Cristinel a pătruns, prin spargerea geamului, în interiorul unui autobuz parcat pe str. Zizinului din municipiul Brașov, aparținând SC. S.U.T. SRL, de unde a sustras un radiocasetofon și un calculator pentru comandă climatizare, cauzând un prejudiciu de circa 2000 euro.

În timp ce răvășea bunurile din autobuz, inculpatul a fost surprins de conducătorul autobuzului, care a reușit să-l fotografieze cu telefonul mobil, motiv pentru care inculpatul i-a cerut să-i predea telefonul. Conducătorul auto a fugit de frică de la fața locului, plecând și inculpatul.

În continuare, fiind alertate de comiterea faptei, organele de poliție au plecat în căutarea inculpatului, care a fost găsit de o patrulă mixtă, formată dintr-un agent de poliție și un jandarm, pe str. Crinului din municipiul Brașov, în timp ce se afla într-un autoturism în care pătrunsese prin spargerea geamului.

La vederea organelor de poliție, inculpatul a fugit, fiind urmărit de patrula mixtă, care i-a adresat somații de oprire, pe care Balea Cristinel le-a ignorat. La un moment dat, persoana vătămată E.G. din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov l-a ajuns din urmă pe inculpat, context în care  acesta a scos dintr-o teacă un cuțit tip baionetă cu lama de cca. 30-40 cm și mâner prevăzut cu gardă cu care l-a amenințat pe jandarm, spunându-i că, dacă se va apropia, îl va tăia.

Între timp, la fața locului a ajuns și polițistul din patrulă și împreună cu jandarmul l-au dezarmat pe inculpat, după care l-au condus la sediul secției de poliție.

 

  Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.