7 noiembrie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese (11 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
În calitate de primar al Sectorului 4 București, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, în perioada 2013 - 2014, a semnat acorduri și autorizații de funcționare pentru SC G.T.E. SRL, având ca obiect principal de activitate restaurante, societate la care numiții P.V. și P.A.M., copiii acestuia, rude de gradul I, dețin calitatea de asociat și funcția de administrator, și în urma obținerii cărora unitatea a început/ și-a desfășurat activitatea comercială.
Totodată, în aceeași calitate, inculpatul, în perioada 2013- 2015, a semnat pentru SC S.T.K. SRL, având ca obiect principal de activitate alte activități recreative și distractive, două acorduri de funcționare pentru punctul de lucru din Parcul Lumea Copiilor, zona karturi, sector 4 București, societate la care numitul P.V. (fiul acestuia) deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, și în urma cărora unitatea a început/ și-a desfășurat activitatea comercială. De asemenea, în calitate de primar al Sectorului 4 București, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a semnat, în anul 2015, acordul de funcționare pentru un punct de lucru din București al SC C. SRL, având ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate, societate la care numita P.A.M.( fiica acestuia) deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, și în urma cărora unitatea a început desfășurarea activității comerciale.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 4 București.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.