5 februarie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a constituit o cauză având ca obiect accidentul rutier petrecut la data de 05.02.2016, în jurul orei 6:20, pe Centura de Vest a Municipiului Ploiești, în care au fost implicate un autobuz și o autobasculantă. Autobuzul, în interiorul căreia se aflau 34 de pasageri, efectua o cursă regulată de transport de persoane pe ruta Mănești Ploiești. În urma accidentului a rezultat decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 28 de persoane (dintre care 16 fiind grav rănite), 4 fiind minori cu vârste între 9 și 17 ani.
Din primele cercetări a rezultat că autobuzul a lovit din spate autobasculanta aflată în mișcare pe aceeași direcție de mers.
La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofițeri criminaliști și ofițeri de poliție rutieră pentru a efectua cercetarea la fața locului.
Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.