31 martie 2015
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BONDILĂ (fost CERCEL) DRAGOȘ PETRICĂ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor asupra unui membru al familiei, profanare de cadavre sau morminte și rele tratamente aplicate minorului.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17 septembrie 2014, organele de urmărire penală au fost sesizate de către inculpatul Bondilă (fost Cercel) Dragoș Petrică cu privire la faptul că fiul său minor D.D.Ș. a dispărut de la domiciliu în ziua precedentă. În urma activităților investigativ-operative efectuate de către Serviciile de Investigații Criminale ale județelor Dâmbovița și Giurgiu, minorul a fost depistat pe raza județului Giurgiu. Cu această ocazie, minorul a precizat că a părăsit domiciliul din cauza faptului că a fost abuzat fizic și psihic de către tatăl său vitreg, inculpatul Bondilă Dragoș Petrică, situație în care minorul a fost predat organelor de asistență socială și protecție a copilului din Județului Dâmbovița.
La data de 2 octombrie 2014, minorul D.D.Ș. a încunoștiințat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ 2 ani, tatăl său vitreg l-a lovit pe fratele său, B.M., în vârstă de 7 ani, provocându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul minorului, acesta fiind îngropat în grădina din spatele locuinței.
Cu ocazia cercetărilor la fața locului indicat de către minor a fost găsit, la o adâncime de 45 cm față de nivelul solului, un craniu, fragmente osoase din regiunile taraco-abdominale, membre superioare, inferioare și un fragment de pătură din material textil de culoare roșiatică, precum și mai multe obiecte de vestimentație.
În urma analizării materialului osos de către Serviciul de Medicină Legală a Județului Dâmbovița a rezultat că acesta este de origine umană, vârsta este de 5-6 ani, iar vechimea înhumării de circa 2 ani.
Raportul de expertiza medico-legală antropologică întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici a concluzionat că piesele osoase examinate provin de la un copil de sex masculin în vârstă de 6 ani (+/- 6 luni), decesul putând surveni cu cca. 2-3 ani anterior descoperirii osemintelor. De asemenea, raportul mai reține faptul că leziunile traumatice osoase constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, moartea minorului fiind violentă.
Reamintim faptul că inculpatul a fost reținut la data de 6 octombrie 2014 de către procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică, iar prin încheierea din 7 octombrie 2014, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București Secția I penală a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, măsura fiind prelungită succesiv de către Tribunalul București până la data de 4 aprilie 2015.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Dâmbovița.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.