29 mai 2015
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost constituit, la data de 25 mai 2015, un dosar în care se efectuează cercetări în legătură cu incidentul produs pe Râul Alb-Geoparcul Dinozaurilor, soldat cu agresarea unor persoane, fiind începută urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire și tentativă de omor.
Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 24 mai 2015, în jurul orei 13.00, în urma unui incident produs între mai multe persoane în zona satului Coroiești, comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara, în apropierea locului unde au început lucrări de edificare a unei microcentrale, a rezultat vătămarea a trei persoane, dintre care una a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență.
Cercetările continuă pentru elucidarea tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale în cauză, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică.