28 octombrie 2015

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești efectuează cercetări față de reprezentanții a 22 de societăți comerciale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor într-o cauză constituită ca urmare a unei sesizări a  Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment a rezultat că suspecții au creat circuite comerciale fictive, având drept scop sustragerea de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, în vederea obținerii de beneficii financiare substanțiale. Astfel, în baza facturilor fictive de achiziții emise de firmele „fantomă”, administrate de către suspecți, a fost dedus în mod nelegal TVA și s-au sustras de la plata impozitului pe profit, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională fiind de aproximativ 31.400.000 lei. De asemenea, sumele de bani ce au făcut obiectul acestui circuit financiar nelegal și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de aproximativ 97.341.000 lei.

În cursul zilei de astăzi, 28 octombrie 2015, în baza unor autorizații emise de către instanță, polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” din Ploiești, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au efectuat 32 de percheziții domiciliare și la sediul unor societăți comerciale din municipiul București și județele Prahova, Bihor și Mureș.

Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Serviciului de Operațiuni Speciale Ploiești.

În vederea recuperării prejudiciului sunt în curs de derulare procedurile de aplicare a sechestrului asigurator pe mai multe bunuri imobile.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.