28 septembrie 2015

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

            Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul BALAȘ VASILE DĂNUȚ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate,viol, nerespectarea ordinului de protecție și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

            La data de 26 septembrie 2015, inculpatul, aflat în stare de reținere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lugoj, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

            Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 26 august 2015 a lipsit de libertate, a agresat  și violat pe soția sa (cu care se afla în proces de divorț), iar la data de 24 septembrie 2015 a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Lugoj, a lipsit de libertate, a agresat  și a violat aceeași persoană vătămată; de asemenea, la data de 25 septembrie 2015 a încălcat același ordin de protecție față de fiica sa minoră (în vârstă de 4 ani) pe care a lipsit-o de libertate pe parcursul nopții de 24/25.09.2015 și a condus pe drumurile publice de pe raza județelor Timiș și Caraș-Severin un autovehicul fără a poseda permis corespunzător.

            Persoanele vătămate se află în prezent sub protecția D.G.A.S.P.C Timiș unde beneficiază de consiliere psihologică.

            Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.