23 iunie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune săvârșite de către medici specialiști psihiatri.

Astfel, medicii procedau la internarea fictivă a persoanelor interesate cărora le eliberau, în schimbul unor sume de bani (cca. 500 lei la fiecare internare), documente medicale care confirmau încadrarea în grad de invaliditate, deși, în realitate, beneficiarii nu sufereau de afecțiunile respective, creându-se prejudicii Fondului Național Unic de Asigurări Sociale și de Sănătate (FNUASS) atât prin cheltuirea nejustificată a sumelor alocate pentru internare, cât și prin faptul că persoanele beneficiare ale diagnosticelor nereale primeau pensie de invaliditate în mod necuvenit.

Cercetările efectuate până în prezent au evidențiat faptul că, în intervalul aprilie – iunie 2015, 288 de persoane au beneficiat de internare în scopul întrunirii condițiilor de încadrare în grad de invaliditate.

Pe baza autorizațiilor emise de Tribunalul București, polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sprijiniți de efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române, sub coordonarea procurorilor, efectuează  azi, 23 iunie 2015, percheziții în 8 locații din județul Argeș și municipiul București, fiind vizate cabinetele medicale în cauză, precum și locuințele suspecților.

În documentarea activității infracționale procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.