19 iunie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații BALMUȘ TIBERIUS IONUȚ, KOVACS ILDIKO și FARKAS TIMEA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. 

În cursul zilei de astăzi, inculpatele, aflate în stare de reținere, au fost prezentate cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, care a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada decembrie 2013 - octombrie 2014, inculpata Kovacs Ildiko a indus în eroare 7 persoane vătămate, prezentându-se ca o persoană care are puteri paranormale și viziuni, respectiv puteri miraculoase de vindere a unor afecțiuni medicale incurabile, prin tratamente bio-energetice, oferind spre vânzare preparate naturiste de vindecare, precum și că are puteri în a dezlega farmece și blesteme, fiind ajutată și de către inculpata Farkas Timea, determinându-le astfel pe persoanele vătămate să remită diferite sume de bani.  Prejudiciul cauzat se cifrează la valoarea de 160.900 lei.

În cauză au fost efectuate percheziții domiciliare de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1 București, sub supravegherea procurorului de caz, respectiv imobilul unde locuiau inculpatele, de unde au fost identificate și ridicate o serie de bunuri având legătură cu cauza.

Activitățile de urmărire penală vizând probarea participației penale a inculpaților  s-au desfășurat cu sprijinul ofițerilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1 București (SIC), precum și cu suportul informativ și tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale (DOS).

 

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.