19 februarie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea de către reprezentanții unei societăți comerciale, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, în perioada 2009 – 2012.

            Din probatoriul administrat până în acest moment, a rezultat că în perioada de referință, persoanele suspectate, fie nu au înregistrat în evidența contabilă venituri aferente unor operațiuni comerciale sau nu au vărsat la bugetul de stat în termenul prevăzut de lege sume reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, fie au denaturat prin înregistrarea unor operațiuni comerciale fictive cuantumul  taxelor de plată la bugetul de stat.

            Până la această dată s-a estimat că prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 640.000 lei.

            În cursul zilei de astăzi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare și sedii ale unor firme din Municipiul Slobozia.

            Cercetările se efectuează în continuare de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, coordonați de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.