17 martie 2015
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BALICA LIVIU sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală (trei acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
În perioada 2009 - 2010, inculpatul Balica Liviu, în calitate de administrator al S.C. B.C. S.R.L. Slobozia, a achiziționat mărfuri de la S.C. S.M.P. S.R.L. în valoare de 509.201 lei și de la SC S.B. M.N.T. S.R.L., în valoare totală de 1.417.545 lei, mărfuri pe care le-a vândut ulterior, fără a evidenția în contabilitate veniturile obținute, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu impozitul pe profit și TVA, în valoare totală de 518.117 lei.
Totodată, în baza probatoriului administrat, a reieșit faptul că, în luna mai 2012, inculpatul, în calitate de administrator al S.C. B.C. S.R.L. Slobozia, a înregistrat 4 facturi fiscale fictive în valoare totală de 3.213.103 lei (din care TVA 621.891 lei) emise de S.C. A. S.R.L., la care deținea calitatea de asociat majoritar și administrator, cu consecința producerii unui prejudiciu în cuantum de 621.891 lei, rezultat din deducerea nelegală a TVA-ului aferent acestor operațiuni fictive.
De asemenea, pe baza probelor administrate în cauză, a rezultat că, în perioada ianuarie 2013 mai 2013, inculpatul Balica Liviu, în calitate de administrator al S.C. B.C. S.R.L. Slobozia, a reținut fără a vira la bugetul de stat impozitul pe veniturile din salarii, contribuția de asigurări sociale asigurați și contribuția asigurări sociale de sănătate asigurați cu consecința producerii unui prejudiciu în cuantum de 22.914 lei.
Prin săvârșirea acestor infracțiuni inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 1.162.922 lei, din care s-a acoperit parțial suma de 18.227 lei.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat s-au aplicat măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile (terenuri și spații comerciale) și mobile (autoturisme) aparținând inculpatului Balica Liviu și părții responsabile civilmente S.C. B.M. S.R.L. Slobozia.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Ialomița.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.