16 ianuarie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În continuarea cercetărilor privind accidentul aviatic produs la data de 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, echipa de procurori a Secției parchetelor militare a procedat, în perioada februarie 2014 – ianuarie 2015, la efectuarea a numeroase activități de urmărire penală.

Astfel:

·                    au fost audiate, pe parcursul a 2.354 ore de anchetă, 209 persoane din care 3 părți civile și 206 martori din cadrul: Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, S.T.S., M.Ap.N., Ministerului Sănătății Publice, ROMATSA, spitalelor județene Alba, Cluj și Oradea, Spitalului Municipal Beiuș, Institutului Clinic Fundeni, Spitalului Clinic „Sf. Maria” București, Agenției Naționale de Transplant, Școlii Superioare de Aviație Civilă, ocoalelor silvice Horea, Gilău etc., Asociației Salvatorilor Montani Bihor, Serviciilor Publice Județene Salvamont Alba și Cluj, Blue Air ș.a., precum și locuitori ai comunelor Horea, Albac, Poiana Horea, Beliș etc., care au acționat în sprijinul echipelor de căutare și salvare a supraviețuitorilor accidentului aviatic, toate audierile având loc în prezența apărătorilor aleși ai părților în cauză;

·                    s-au solicitat relații de la peste 40 de instituții ale statului;

·                    la solicitarea Secției parchetelor militare, Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul INML a transmis procurorilor militari raportul de expertiză medico-legală privind pe victima Ion Aurelia.

În prezent se așteaptă depunerea de către CIAS a Raportului de investigație tehnică a accidentului aviatic din data de 20 ianuarie 2014.