15 mai 2015
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
POP NELU (în stare de arest preventiv), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale;
CODREA DĂNUȚ GEORGEL (în stare de arest preventiv), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale,;
DODIN GHEORGHE SORIN (în stare de arest preventiv), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale;
BÂRSAN ȘTEFAN COSMIN (în stare de arest preventiv), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale;
POP DORINA FILOFTEIA (sub control judiciar), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
Inculpații au constituit un grup infracțional organizat care acționa de mai mult timp și desfășura activități infracționale, având ca scop comiterea unor infracțiuni de falsificare a documentelor de identitate (carte de identitate și permis de conducere), la solicitarea persoanelor interesate în obținerea unor astfel de documente, contra unor sume de bani.
Astfel, inculpatul Pop Nelu, cu ajutorul soției sale, inculpata Pop Dorina, racolau persoane care doreau să obțină documente de identitate falsificate, pozele beneficiarilor și datele necesare contrafacerii fiind transmise către inculpatul Codrea Dănuț, care la rândul său le transmitea inculpatului Dodin Gheorghe. Acesta din urmă le transmitea inculpatului Bârsan Ștefan care, la domiciliul său, contrafăcea/falsifica documentele de identitate, astfel încât fiecare dintre membrii grupului avea un rol bine definit.
Astfel, membrii grupului infracțional organizat desfășurau următoarele activități:
- identificarea de persoane interesate să obțină documente falsificate și preluarea de la acestea a fotografiilor în format electronic (pe suport CD) și a unor date necesare contrafacerii documentelor (vârsta, zona de domiciliu ce se dorește să se menționeze în document);
- falsificarea propriu-zisă a documentelor, operațiune realizată de inculpatul Bârsan Ștefan la domiciliul acestuia, pe baza datelor și a pozelor puse la dispoziție de către intermediari și predarea lor ulterioară beneficiarilor prin intermediul acelorași persoane;
- predarea acestor documente către beneficiarii finali, prin intermediul acelorași persoane care le-au solicitat;
- asigurarea beneficiarului final de către persoanele intermediare ale acestui circuit că documentele contrafăcute sunt de o bună calitate, că acestea conțin date reale de stare civilă, respectiv CNP, domiciliu și numele și prenumele, lăsându-le astfel impresia că au influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv de a le furniza aceste date reale de stare civilă și materiale originale, necesare confecționării acestor documente.
Procurorii au dispus instituirea unor sechestre asupra sumelor de bani ridicate cu prilejul perchezițiilor și confiscarea bunurilor care au servit la activitatea infracțională.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, la Tribunalul Maramureș.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.