14 octombrie 2015
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: BĂROIU LUCIAN (aflat sub control judiciar), CONSTANTINESCU ADRIAN, POPESCU ALINA ANA MARIA, CONSTANTINESCU REMUS DAN, MOLDOVAN IULIANA și CĂTUNEANU ANCA NADIA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
În perioada ianuarie 2011 decembrie 2013, inculpatul Băroiu Lucian, în calitate de asociat și administrator în fapt al S.C. A.G.S.A. S.R.L., cu ajutorul inculpatelor Moldovan Iuliana și Cătuneanu Anca Nadia angajate în cadrul societății, a înregistrat în contabilitatea firmei achiziții fictive de bunuri/prestări servicii (665 acte materiale), provenind de la un număr de 20 societăți comerciale, majoritatea identificate cu un comportament fiscal disimulat, de tip fantomă. Aceste firme erau controlate în fapt de inculpații Constantinescu Adrian, Popescu Alina Ana Maria, Constantinescu Remus Dan și alte persoane rămase neidentificate, modalitate prin care inculpatul Băroiu Lucian s-a sustras de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, cauzând în acest mod un prejudiciu în valoare de 4.453.095 lei (echivalentul a 1.000.000 euro).
În vederea recuperării prejudiciului adus bugetului de stat, în cauză s-a instituit sechestru asigurător asupra unui imobil compus din teren și construcție, identificate în proprietatea inculpatului Băroiu Lucian și asupra unui număr de 5 autoturisme aflate în proprietatea părții responsabile civilmente S.C. A.G.S.A. SRL, până la concurența valorii de 4.453.095 lei, reprezentând prejudiciul produs bugetului de stat.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului București.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.