13 martie 2015

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, trafic de influență, precum și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și trafic de influență, cumpărare de influență, folosire în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În cursul zilei de astăzi, 13 martie 2015, în baza unor autorizații emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică, ofițeri și lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție, precum și ai Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, desfășoară percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza  județului Maramureș.

Din probele administrate în cauză rezultă că infracțiunile sunt săvârșite de către mai multe persoane care falsificau documente de identitate pentru persoane interesate să le obțină contra cost sau intermediau obținerea unor astfel de înscrisuri. Cu titlu de exemplu, în schimbul intermedierii obținerii unei cărți de identitate sau a unui permis de conducere falsificat se percepea o sumă de cca. 1.100 euro.

În documentarea activității infracționale, procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.