10 iulie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În continuarea cercetărilor în cauza având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite de cadre didactice universitare și studenți ai Universității „Eftimie Murgu” - Reșița, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus măsuri preventive față de 5 persoane, după cum urmează:

reținerea inculpaților

• ORIOL IRINA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată;

• FRANȚ FLORIN IONEL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

măsura controlului judiciar față de:

• VIȘAN MIHAI sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență;

• MIHĂILĂ MARIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată;

• GHIȚĂ RUXANA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Totodată, în cursul zilei de ieri, a fost organizat un flagrant cadrului didactic Oriol Irina care a fost depistată cu suma de 300 lei și un parfum (în valoare de 194 lei), bunuri oferite de investigatorul sub acoperire, pretinse anterior de inculpată pentru a-și trafica influența pe lângă un cadru didactic examinator, în vederea promovării unui examen de restanță. Cu această ocazie, inculpata a dictat subiectele pentru examenul ce urma să fie susținut a doua zi, punându-i la dispoziție investigatorului inclusiv materiale de curs.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.