8 iulie 2015
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În continuarea cercetărilor în cauza având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și dare de mită săvârșite de cadre didactice universitare și studenți ai Facultății de Medicină și ai Facultății de Moașe și Asistență Socială din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus măsura controlului judiciar față de 6 inculpați (pe toată durata măsurii fiindu-le interzisă exercitarea profesiei de cadru didactic), după cum urmează:
- Roșu Lucica, PETRICĂ CRISTINA, firu dănuț și Cernea daniela denisa (cadre didactice universitare) - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită;
- Cotoi bogdan (cadru didactic universitar) - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luarea de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații;
- Iovan raluca eugenia (secretară) - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În urma perchezițiilor efectuate la data de 6 iulie 2015, au fost identificate și indisponibilizate sume în lei și valută (55.423 lei, 13.760 euro), precum și sume în diferite alte valute, fiind ridicate înscrisuri și bijuterii din aur (peste 500 de piese).
Totodată, în cauză am fost audiate până în prezent 75 de persoane.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.