7 aprilie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

În cursul zilei de astăzi, 7 aprilie 2015, în baza unor autorizații emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică se efectuează 9 percheziții pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în scopul destructurării unei rețele infracționale internaționale specializate în domeniul importului și comercializării de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Perchezițiile sunt desfășurate, sub coordonarea procurorilor, de către efective din cadrul unităților centrale și teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale și Direcției de Investigare a Criminalității Economice din  IGPR.

În circuitul infracțional sunt implicate 64 de societăți comerciale românești care, în perioada 2013 – 2015, au emis facturi false în vederea ascunderii veniturilor rezultate din vânzarea de marfă, provenite din operațiuni de import subevaluat, grupul infracțional fiind coordonat de un cetățean chinez.

Cercetările au mai stabilit că pentru săvârșirea faptelor au fost folosite documente justificative false, emise de societăți comerciale de tip fantomă sau a căror identitate a fost clonată și care au fost puse la dispoziție, contra cost, de un grup de persoane ce facilita săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, de către mai multe societăți comerciale din marile complexuri comerciale en-gros din București și din Ilfov. Sumele de bani provenite din infracțiunile de evaziune fiscală au fost ulterior transferate în China prin intermediul unui alt cetățean chinez, folosind un circuit de operațiuni fictive.

Prejudiciul estimat a fi produs în cauză este de circa 3 milioane euro.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.