6 ianuarie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatei LITE FLORINA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 05 decembrie 2014, inculpata a remis martorilor S.C.C., din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vâlcea și  P.G.C., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, suma de 200 de lei, pentru ca aceștia să nu procedeze la sancționarea contravențională a fiului ei (administrator al unei societăți comerciale) pentru săvârșirea unei contravenții prevăzută de OG 15/2002;

Cercetările au fost efectuate în colaborare cu ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Vâlcea.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.