27 martie 2014
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași au dispus, la data de 24 martie 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatele BUSTAN LAURA-IONELA, DUȚĂ VERONICA, ENICĂ MARIOARA și MIHALACHE SOFIA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de folos pentru sine sau pentru altul cu consecințe deosebit de grave, complicitate la înșelăciune, trafic de influență, dare de mită și instigare la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
La data de 25 martie 2014, s-a întocmit și prezentat judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Călărași referatul cu propunere de arestare formulată pe numele celor patru inculpate, cerere care a fost admisă, fiind emise mandate de arestare pe o perioadă de 30 de zile față de acestea.
În urma unei acțiuni organizate la data de 24 martie 2014, o echipă formată din procurori și ofițeri D.G.A. Serviciul Județean Călărași, cu sprijinul de specialitate al SRI și al Inspectoratului de Jandarmi al Județului Călărași, a surprins în flagrant pe inculpatele Bustan Laura-Ionela și Duță Veronica în timp ce primeau de la inculpata Enică Marioara (infirmieră) mai multe plicuri conținând sume de bani primite în scopul facilitării eliberării de documente medicale necesare pensionării pe caz de boală a unor persoane interesate.
Cercetările efectuate în cauză până la acest moment au relevat faptul că inculpatele Bustan Laura Ionela medic la Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperatorie a Capacității de Muncă Oltenița - și Duță Veronica asistent medical în cadrul aceluiași cabinet -, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 și 250 lei, primite direct sau prin intermediari, au înlesnit unui număr de 230 de persoane obținerea, pe nedrept, a pensiei pe motive de boală, încadrându-le în diferite grade de invaliditate, fără ca persoanele respective să sufere de afecțiunile menționate în documentele întocmite de Comisia de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
În fapt, acestea solicitau și primeau bani de la pacienți pentru a le aviza încadrarea în grad de invaliditate, respectiv pentru a-i menține în această categorie cu ocazia revizuirii periodice, în conformitate cu prevederile legislației privind sistemul unitar de pensii publice. În schimbul acestor sume de bani, inculpatele avizau dosarele medicale ale solicitanților, ulterior remițându-le pentru eliberarea deciziilor de încadrare în gradul de invaliditate către ceilalți specialiști în medicina muncii.
Prejudiciul estimat a fi cauzat bugetului asigurărilor sociale de stat, prin încasarea pensiilor necuvenite, se ridică la aproximativ 6.000.000 lei.
În urma perchezițiilor efectuate la data de 24 martie 2014, la domiciliul inculpatei Bustan Laura-Ionela au fost identificate acte medicale ce au legătură cu cauza, precum și mari sume de bani, respectiv 300.000 lei, 30.000 euro, un document de depozit bancar pentru suma de 78.000 euro, asupra acestora fiind instituită măsura sechestrului asigurător.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.