26 iunie 2014
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având și concursul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Bihor Serviciul de Investigare a Fraudelor, l-au surprins în cursul dimineții de azi, în jurul orei 07:30, pe medicul ROMANUL ADRIAN CONSTANTIN, în timp ce a primit sume de bani de la două studente pentru ca acesta să le faciliteze promovarea examenelor la disciplinele la care este titular, în calitate de profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Oradea.
Flagrantul a fost realizat la cabinetul medical din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, unde Romanul Adrian Constantin își desfășoară activitatea în calitate de medic la Secția Oro-Maxilo-Facială, Compartimentul ORL. Cu prilejul percheziției realizate au fost identificate și ridicate importante sume de bani și documente.
Cercetările continuă în cauză în vederea dovedirii întregii activități infracționale, urmând să se aprecieze asupra oportunității luării unei măsuri preventive.