24 noiembrie 2014

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților Mahera Cristian Georgian, Barzecu Mircea și Fulea Bogdan sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Cererea procurorilor a fost admisă de către Judecătoria Însurăței, judecătorul de drepturi și libertăți de la această instanță dispunând emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaților pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 20.11.2014.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 13 octombrie 2014 orele 20.15, după o înțelegere prealabilă, inculpații Mahera Cristian Georgian, Barzecu Mircea și Fulea Bogdan, prin exercitarea de violențe  și fiind mascați, au sustras persoanei vătămate P.Ș.V. borseta în care se afla suma de 4.000 lire sterline, 4500 euro și 1500 de lei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.