23 octombrie 2014

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Conducerea Ministrului Public, reprezentată de domnul Bogdan-Dimitrie LICU – prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut marți, 22 octombrie 2014, o întrevedere cu fiul dizidentului Gheorghe Ursu care, într-o conferință de presă susținută în ziua de 21 octombrie 2014, a anunțat că va intra în greva foamei, protestând astfel împotriva autorităților care de 24 de ani tergiversează soluționarea dosarului tatălui său.

În timpul audienței, domnul Andrei Ursu a expus nemulțumirile sale cu privire la tergiversarea soluționării de către Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a cauzei având ca obiect moartea tatălui său și, în același timp, a solicitat consultarea tuturor dosarelor aflate în arhiva Secției parchetelor militare care au legătură cu această cauză.

Ca urmare a celor expuse de domnul Andrei Ursu, la întâlnire a fost solicitat să participe și domnul general maior magistrat Ion VASILACHE – procuror militar șef al Secției parchetelor militare care, ulterior, împreună cu procurorul de caz, i-au pus la dispoziție, în vederea consultării, toate documentele solicitate.

După consultarea dosarelor, domnul Andrei Ursu a solicitat ca la soluționarea plângerii sale să fie avute în vedere și alte documente despre care a afirmat că s-ar găsi în alte două dosare soluționate de Secția parchetelor militare în decursul timpului, respectiv dosarele în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului civil Clită Marian, inculpat colonel în rezervă Tudor Stănică și colonel în rezervă Creangă Mihail.

Față de noile solicitări ale domnului Andrei Ursu, s-a convenit ca, în perioada imediat următoare, acesta să fie invitat din nou, în vederea consultării și a documentelor ce urmează a fi depuse la dosarul cauzei.