20 noiembrie 2014
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În continuarea cercetărilor într-o cauză aflată în instrumentarea procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică, aceștia au dispus, la data de 19 octombrie 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatei BONDILĂ LETIȚIA sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de omor asupra unui membru al familiei.
În cursul zilei de astăzi, inculpata a fost prezentată cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.
Din referatul cu propunere de arestare au rezultat următoarele:
La data de 1 ianuarie 2012, inculpata Bondilă Letiția a fost de față atunci când minorul B.M. a fost agresat de către inculpatul BONDILĂ DRAGOȘ PETRICĂ (arestat în prezenta cauză), tatăl vitreg al acestuia, aflat sub influența băuturilor alcoolice, agresiune ce s-a soldat cu vătămarea gravă a minorului, care la câteva ore a decedat. În toată această perioadă, inculpata nu a recurs la asistență medicală de specialitate, cu toate că starea minorului era gravă. Ulterior, aceasta, deși a avut cunoștință despre modul în care inculpatul a îngropat cadavrul minorului în gradina din spatele locuinței, nu a încunoștiințat autoritățile în legătura cu fapta comisă de către inculpatul Bondilă Dragoș Petrică.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.