13 noiembrie  2014

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților OPRIȘAN NICU GAVRIL CODRUȚ, POP OLIMPIU GABRIEL, BÂRLEA CASIAN ADRIAN, PAL GHEORGHE, SURDUC IOAN, SZTANKOVICS IONUȚ COSMIN, MOTICĂ-MĂRCUȚI GHEORGHE VASILE și surduc vasile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii august și prima jumătate a lunii septembrie 2014, inculpații au racolat, transportat și adăpostit un număr de 34 migranți, cetățeni sirieni și, contra unor sume de bani în valută (3.400 euro) pentru fiecare grup de persoane, au încercat trecerea frauduloasă a frontierei de stat din România în Ungaria, după care urma transportarea acestora în Austria, Germania, Italia sau Franța.

S-a propus instanței de judecată confiscarea specială a patru autoturisme folosite la transportul migranților, precum și a sumei de 22.065,50 euro, sumă dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Satu Mare.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.