11 februarie 2014
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus, prin ordonanța din data de 10 februarie 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
CURTOMER SERCIN sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat;
MARTIN MARIAN, GHEORGHE REMUS, ABDUL VELI OZER sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și lipsire de libertate.
Totodată, a fost sesizată Judecătoria Constanța cu referat cu propunere de arestare preventivă pe numele inculpaților, cererea fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți, care a dispus emiterea unor mandate de arestare pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
Probatoriul administrat a relevat că în noaptea de 01/02 februarie 2014, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un club din orașul Murfatlar, în jurul orelor 04.00 dimineața, inculpații au decis să se retragă spre casă, sens în care s-au urcat în mașina inculpatului Curtomer Sercin împreună cu alte două persoane. Înainte de a pleca definitiv de la club, inculpatul Martin Marian a acostat-o pe partea vătămată și a luat-o cu forța în autoturismul în care se aflau și ceilalți inculpați. În pofida opoziției părții vătămate, inculpatul Curtomer Sercin, aflat la volan, a pornit autoturismul, fapt care a împiedicat-o cu atât mai mult pe aceasta să coboare. După parcurgerea unei distanțe, ajungând în localitatea unde trebuiau să coboare două dintre persoanele aflate în autoturism, partea vătămată a făcut o nouă încercare de a scăpa, de asemenea, eșuată.
Întorși în orașul din care au plecat, inculpații s-au retras pe un drum lăturalnic unde i-au cerut persoanei vătămate să întrețină relații sexuale nefirești, dar întâmpinând un refuz din partea acesteia, au început să o lovească, după care au dezbrăcat-o și au aruncat-o, doar în șosete, în zăpadă. Aceasta a încercat să fugă înapoi spre oraș, însă a fost ajunsă din urmă de inculpați și băgată din nou cu forța în mașină, unde a fost lovită și obligată să întrețină relații sexuale normale cu fiecare dintre inculpați.
Certificatul medico-legal eliberat pe numele părții vătămate a concluzionat că aceasta a avut relații sexuale ce au putut data din data de 01/02 februarie 2014, iar leziunile produse la nivelul coapselor, gambelor și zona cervico-dorsală au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.