10 noiembrie 2014

                

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În continuarea cercetărilor privind accidentul aviatic produs la data de 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, echipa de procurori a Secției parchetelor militare, desemnată cu efectuarea actelor de urmărire penală în cauză, a procedat, în perioada 27 octombrie – 7 noiembrie 2014,  la audierea a 9 martori, reprezentând persoane din cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă, angajați ai ROMATSA și ai Ministerului Transporturilor.

Astfel, au fost solicitate relații de la Ministerul Transporturilor și ROMATSA cu privire la îndatoririle de serviciu ale angajaților cu atribuții în derularea operațiunilor de căutare/salvare.

În raport de datele rezultate din aceste activități, va fi readaptat și planul de anchetă în vederea soluționării cu celeritate a cauzei.