29.11.2013        

 

COMUNICAT

 

Ca urmare a numeroaselor solicitări formulate de către jurnaliști în legătură cu aspectele difuzate în mass - media privind cauza în care s-a prezentat astăzi, 29.11.2013, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, europarlamentarul Vadim Tudor Corneliu, Biroul de informare publică și relații cu presa este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:   

Dosarul s-a constituit ca urmare a plângerii formulate de B.A.M. prin care solicită efectuarea de cercetări și antrenarea răspunderii penale a europarlamentarului Vadim Tudor Corneliu,  pentru faptul că, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, ar fi întocmit și semnat două adrese prin care a comunicat Autorității Electorale Permanente date nereale ce au produs efecte juridice.

În cauză, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale față de Vadim Tudor Corneliu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

În cursul zilei de astăzi, numitul Vadim Tudor Corneliu s-a prezentat la parchet unde i s-a adus la cunoștință învinuirea, acesta solicitând procurorilor un termen pentru pregătirea apărării.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.