27.03.2013
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În continuarea cercetărilor în cauza constituită ca urmare a disjungerii din dosarul privind tentativa de sinucidere a numitului NĂSTASE ADRIAN, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus începerea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal.
Prin rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
La data de 21.06.2012, s-a constatat că învinuitul Năstase Adrian deținea fără drept, la domiciliul său, un număr de 359 cartușe calibru 38 special, în plus față de cantitatea de 50 bucăți menționată în permisul de port armă, respectiv 6 cartușe calibru 338 Win și 34 cartușe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să dețină.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.