25.09.2013

                  

                          

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au finalizat cercetările și au dispus prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei STANCU FLORENȚA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpata STANCU FLORENȚA, în luna mai 2009, a pretins și primit sume de bani de la diverse persoane, motivând că acestea sunt destinați unui medic,  cunoștință de-a sa, care urma să se ocupe de formalitățile medicale în vederea pensionării lor.

 Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Teleorman.

 

*

*                 *

                      

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaților DICU CĂTĂLIN și CALOTĂ NICOLAE, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că, în cursul lunii octombrie 2010, în calitate de agenți principali de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, inculpații au pretins și primit de la un martor denunțător suma de 200 de euro, în scopul soluționării într-un mod favorabil acestuia a unui dosar având drept obiect un incident rutier în care fusese implicat anterior autoturismul pe care îl conducea.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului București.

 

            Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.