21.01.2013

COMUNICAT

            În contextul declaraţiilor publice recente ale unor reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor apărute în mass-media, conform cărora Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a agreat proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor,

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări:

În urma consultării proiectului de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor ce a fost trimis în acest scop instituţiei noastre, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Camerei Deputaţilor o serie de observaţii, în sensul celor ce urmează:

I. “Având în vedere propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, vă trimitem punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la prevederile care influenţează desfăşurarea procesului penal.

1. Propunem ca punctul 15 al propunerii legislative (referitor la introducerea alineatului 2¹ al art. 23 din Legea nr. 96/2006) să fie reformulat în sensul:

             „(2¹) Deputaţii şi senatorii pot fi chemaţi în faţa parchetului şi a instanţei de judecată în calitate de martor. În cazul în care li se solicită să depună mărturie asupra unor fapte sau informaţii de care au luat cunoştinţă în exercitarea mandatului şi  care au caracter clasificat, mărturia se va depune în condiţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu informarea Biroului permanent al Camerei din care fac parte.”

Considerăm că textul actual al propunerii legislative nu prevede cu suficientă claritate dacă cele două condiţii referitoare la informaţiile cunoscute de parlamentar sunt cumulative sau alternative, astfel încât prevederea poate ridica dificultăţi de interpretare.

De asemenea, considerăm că obţinerea unei autorizări a Biroului permanent pentru audierea de către un magistrat a unui martor nu se justifică, având în vedere principiul separaţiei puterilor, în condiţiile în care sunt respectate prevederile referitoare la accesul la informaţii clasificate. Trebuie avut în vedere că dispoziţiile legale permit magistraţilor accesul la orice informaţii clasificate pentru care deţin autorizarea necesară, fără acordul instituţiei care deţin aceste informaţii. În practica organelor judiciare există investigaţii privind infracţiuni contra siguranţei naţionale care implică în mod frecvent accesul la informaţii clasificate, iar condiţionarea administrării unui mijloc de probă de o autorizare a unui organ extrajudiciar ar intra în contradicţie cu principiile care guvernează procesul penal.

2. Propunem ca punctul 17 al propunerii legislative (referitor la modificarea art. 24 din Legea nr. 96/2006) să fie reformulat pentru a detalia conţinutul noţiunii de motive concrete, legale şi temeinice, precum şi pentru a indica expres înscrisurile care trebuie să însoţească cererea ministrului justiţiei, întrucât formularea actuală poate determina dificultăţi de interpretare. Considerăm că este necesară o menţiune expresă potrivit căreia cererea nu este însoţită de dosarul cauzei, pentru a evita aparenţa că Parlamentul se substituie instanţei de judecată.

Textul poate fi formulat în sensul:

„(1) Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează de către ministrul justiţiei preşedintelui Camerei din care face parte, pentru a fi supusă aprobării plenului camerei respective, în temeiul art. 72 din Constituţia României, republicată. Cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut în Codul de procedură penală care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei, argumentele avute în vedere şi prezentarea situaţiei de fapt. Cererea nu este însoţită de dosarul cauzei.”

Totodată, considerăm că textul alineatului 2 trebuie să conţină indicarea expresă a Comisiei competente pentru analizarea cererii, pentru a evita dificultăţi de interpretare care ar putea duce la concluzia că este necesară înfiinţarea unei comisii speciale.

3. Propunem ca punctul 18 al propunerii legislative (referitor la introducerea art. 24¹ din Legea nr. 96/2006) să fie reformulat, prin eliminarea menţiunii „şi va fi comunicată şi Consiliul Superior al Magistraturii pentru a se lua măsurile care se impun”.

În formularea actuală, textul sugerează că în această situaţie Consiliul Superior al Magistraturii ar urma să declanşeze o procedură disciplinară împotriva magistratului, la sesizarea Camerei, ceea ce ar intra în contradicţie cu principiul separaţiei puterilor.

Legalitatea măsurilor dispuse de un procuror poate fi verificată numai de către instanţa de judecată, astfel încât în această etapă procesuală nu pot fi stabilite responsabilităţi în seama unui organ judiciar. În măsura în care o persoană consideră că a fost săvârşită o abatere disciplinară prin care i-au fost afectate drepturile poate sesiza nemijlocit Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

4. Propunem ca punctul 18 al propunerii legislative (referitor la introducerea art. 24² din Legea nr. 96/2006) să fie reformulat în sensul:

„(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală pentru săvârşirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui ministru care are şi calitatea de deputat sau de senator, în temeiul art. 109 din Constituţia României, republicată. Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice, care justifică începerea urmării penale şi nu este însoţită de dosarul cauzei.”

Folosirea terminologiei existente în constituţie şi în deciziile Curţii Constituţionale creşte acurateţea textului şi îl face compatibil cu prevederile noului Cod de procedură penală, potrivit cărora începerea urmăririi penale se dispune doar in rem, fără a mai exista posibilitatea de începere a urmăririi penale împotriva unei persoane.

Totodată, referirea la temeiul constituţional face ca cele două proceduri să fie simetrice, iar prevederea expresă că sesizarea nu este însoţită de dosarul cauzei este necesară pentru motivele indicate anterior.

Trebuie avut în vedere şi faptul că, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale, Camerele pot fi sesizate şi în alte modalităţi pentru a cere urmărirea penală a miniştrilor care au şi calitatea de deputat sau de senator, astfel încât ar trebui analizată oportunitatea introducerii unei proceduri care să reglementeze aceste ipoteze.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol ar trebui să conţină indicarea expresă a Comisiei competente pentru analizarea cererii şi să prevadă termenul în care aceasta poate întocmi raportul, similar procedurii în cazul în care se cere arestarea preventivă, reţinerea sau percheziţia unui parlamentar.

Pentru aceleaşi argumente, considerăm că alineatul 3 al articolului ar trebui eliminat. Cele două proceduri trebuie să fie simetrice şi nu există argumente care să justifice o un demers suplimentar în cazul cererii de urmărire penală, care are o influenţă limitată asupra situaţiei juridice a unei persoane, în comparaţie cu luarea unei măsuri preventive. Menţinerea referirii la audierea persoanei vizate de sesizare poate afecta celeritatea procedurii, cu consecinţe asupra bunei înfăptuiri a justiţiei.

II. În completarea punctului de vedere transmis iniţial, vă înaintăm un set suplimentar de observaţii cu privire la propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

1. Propunem ca punctul 17 al propunerii legislative (referitor la modificarea alineatului 3 al art. 24 din Legea nr. 96/2006) să fie reformulat în sensul:

„(3) Hotărârea privind aprobarea sau respingerea cererii ministrului justiţiei se supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, în termen de 5 zile de la depunerea raportului, cu respectarea prevederilor art.67 şi ale art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată.”

Considerăm că textul actual al propunerii legislative, care se referă numai la hotărârea de aprobare, poate fi interpretat în sensul că hotărârile nu sunt supuse aprobării plenului în situaţia în care comisia care a analizat cererea ministrului justiţiei a întocmit raport cu propunere de respingere, împrejurare care ar intra în contradicţie cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţie.

În acest sens, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 62 din Regulamentul Camerei deputaţilor, Biroul permanent trimite comisiilor, spre examinare şi în vederea elaborării rapoartelor, proiectele de hotărâri ale Camerei, iar potrivit art. 67 alin. 2 din acelaşi act normativ, comisia întocmeşte un raport cuprinzând propuneri motivate privind admiterea sau respingerea actului examinat. Potrivit art. 104 din Regulament, în cea de-a doua ipoteză votul Camerei se dă cu privire la propunerea de respingere a hotărârii.

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că potrivit regulamentului pot fi întocmite proiecte de hotărâre de respingere a cererii ministrului justiţiei, iar pentru aceste situaţii propunerea legislativă nu reglementează o procedură de supunere la vot în plen, deşi prevederile constituţionale stabilesc competenţa exclusivă a Camerei de a încuviinţa percheziţia, reţinerea sau arestarea deputaţilor şi senatorilor.

Chiar dacă în practica parlamentară actuală se întocmesc proiecte de hotărâri privind aprobarea cererii ministrului şi în situaţia unui raport cu propunere de respingere, considerăm că legea ar trebui să prevadă proceduri pentru toate situaţiile posibile potrivit regulamentului, având în vedere că uzanţele se pot modifica în timp.

2. Propunem, pentru aceleaşi argumente, reformularea similară a punctului 18 al propunerii legislative (referitor la introducerea art. 24² alin. 5 şi 6 din Legea nr. 96/2006) în sensul:

„(5) Hotărârea privind aprobarea sau respingerea cererii de urmărire penală se supune spre dezbatere şi adoptare plenului  respectivei Camere în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Aceasta se adoptă cu respectarea prevederilor art.67 şi ale art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile.         

(6) Hotărârea privind aprobarea sau respingerea cererii de urmărire penală a unui ministru care are şi calitatea de deputat sau senator se transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Preşedintelui României, de către Preşedintele Camerei respective.”