16.05.2013  

 

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, la data de 25.04.2013, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului IENEA ADRIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită (175 de acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada 30.01.2013 – 26.02.2013, în care activitatea profesională a inculpatului a fost supravegheată de organele de urmărire penală, acesta, în calitate de medic expert al asigurărilor sociale, angajat al Biroului de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă din cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, a pretins și a primit diverse sume de bani și alte foloase materiale de la un număr de 175 de pacienți (în total 7.200 euro și  21.310 lei), care s-au prezentat la cabinet pentru expertizarea capacității de muncă în vederea obținerii sau, după caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea/diminuarea capacității de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate și a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare, activități specifice atribuțiilor sale de serviciu.

În temeiul art. 254 alin. 3 Cod penal și art. 19 din Legea 78/2000, banii obținuți de inculpat din comiterea celor 175 de infracțiuni de luare de mită pentru care este trimis în judecată, respectiv 7.200 euro și  21.310 lei, precum și bunurile obținute în aceleași condiții, urmează a fi confiscate.

Având în vedere sumele mari de bani care au fost găsite și ridicate de la inculpat, pe care acesta nu le poate justifica, veniturile obținute de acesta fiind de aproximativ 2.300 lei lunar (conform datelor comunicate de angajator),  precum și faptul că nu a făcut dovada că ar fi realizat venituri și din alte activități licite, din actele dosarului rezultând o presupunere rezonabilă că acesta a comis infracțiuni de luare de mită și anterior datei de 30.01.2013, de când a fost monitorizat, în temeiul art. 118 alin. 2 Cod penal s-a solicitat prin rechizitoriu dispunerea măsurii de siguranță a confiscării extinse și pentru celelalte sume de bani indisponibilizate, respectiv  68.834 lei,  53.220  euro, 640 lire sterline, 1.050 dolari SUA și 384 lei (echivalent a 120 dolari canadieni).

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Sibiu.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.