11.06.2013
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări față de ȚUȚUIANU COSTEL NARCIS sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, profanare de morminte, furt calificat, fals în declarații și dare de mită, într-o cauză preluată, în luna ianuarie 2013, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.
Prin ordonanța din 10 iunie 2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, furt calificat și profanare de morminte și s-a solicitat instanței de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Magistrații Tribunalului București au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului ȚUȚUIANU COSTEL NARCIS.
Din referatul de arestare preventivă întocmit de procurori în cauză au rezultat următoarele:
La data de 24 ianuarie 2012, mama victimei Ț.R.G. a sesizat organele de poliție cu privire la dispariția fiicei sale (în vârstă de 24 de ani), întrucât aceasta nu a mai revenit la domiciliu din seara zilei de 22 ianuarie 2012.
Din cercetările efectuate a rezultat că victima a fost văzută ultima dată în seara de 22 ianuarie 2012, în jurul orelor 1830, de către doi colegi care au condus-o cu mașina de la serviciu spre casă, lăsând-o la o distanță de aproximativ 200 de metri de locuință. Înainte de plecarea de la locul de muncă, dar și pe traseul spre domiciliu, victima a păstrat contact telefonic permanent cu mama sa.
Probatoriul administrat a mai relevat că relația dintre inculpat și victimă era, în ultimul timp, tensionată ca urmare a discuțiilor în contradictoriu purtate cu privire la partajarea unui imobil construit de cei doi soți în timpul căsătoriei. De altfel, pentru a preîntâmpina partajarea imobilului, în luna mai 2011, inculpatul Țuțuianu Costel Narcis a vândut mamei sale, anterior desfacerii căsătoriei, imobilul în cauză, declarând în fals în fața notarului că este necăsătorit, deși căsătoria a fost desfăcută câteva luni mai târziu, respectiv în luna noiembrie 2011.
De la data sesizării dispariției, în cauză au fost efectuate acte de urmărire penală și activități investigative ample, ce au condus, pe de o parte, la eliminarea unor persoane din cercul de suspecți, iar pe de altă parte, la înlăturarea unor variante de anchetă constând în dispariția voluntară a victimei, decesul accidental cu cadavru nedescoperit, traficarea victimei, etc.
În luna februarie 2012 inculpatul Țuțuianu Costel Narcis a fost testat la Poligraf, manifestând modificări ale stresului emoțional corespunzătoare comportamentului simulat.
După aducerea la cunoștință de către expertul criminalist a concluziilor acestei constatări tehnico științifice, profitând de faptul că procedura de examinare exclude prezența altor persoane, inculpatul i-a promis o sumă de bani expertului, pentru ca acesta să consemneze în raportul scris concluzii contrare celor rezultate din testare.
De asemenea, din probele administrate în cauză, a mai rezultat faptul că, în luna mai 2012, inculpatul a amanetat o brățară din aur aparținând victimei, bijuterie recunoscută de persoanele din anturajul acesteia, care au confirmat faptul că aceasta era purtată permanent, inclusiv în seara dispariției.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.