11.02.2013

                          

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatelor BUCUR ANA-MARIA CEZARA și dumitrașcu monica sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

La data de 11.10.2007, inculpata Bucur Ana-Maria Cezara, în calitate de medic primar de obstetrică ginecologie, a efectuat o manoperă chirurgicală defectuoasă asupra victimei I.N. (40 de ani), în cursul unei operații de cezariană, constând în faptul că nu a suturat un vas de sânge de calibru important ce a avut drept consecință o hemoragie internă, împrejurare ce a condus la decesul victimei. Totodată, inculpata Dumitrașcu Monica, medic specialist A.T.I. în cadrul aceluiași spital, fiind de gardă la data când i s-a efectuat victimei operația cezariană, nu a asigurat urmărirea postoperatorie a acesteia, care era internată în salonul A.T.I., aflat în directa supraveghere a inculpatei, astfel că hemoragia internă nu a fost detectată, fapt pentru care nici nu s-a intervenit pentru salvarea victimei, care a sângerat până a decedat.

Raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză a concluzionat c㠄între complicația hemoragică survenită postoperator, nediagnosticată și netratată în timp util și cauza medicală a decesului există legătură directă de cauzalitate”.

Prin rezoluția din 05.11.2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. 4 1 din Codul de procedură penală, preluarea cauzei de către procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere complexitatea cauzei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 6 din București.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.