06.11.2013        

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

            Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, în data de 04.11.2013, trimiterea în judecată a inculpaților Cuc Floare și Berinde Radu Ovidiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

            Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat următoarea situație de fapt:

            În perioada 2008-2010, inculpata Cuc Floare, în calitate de administrator de fapt al SC N.T. S.R.L. și administrator al SC A. IMPEX SRL, respectiv inculpatul Berinde Radu Ovidiu, în calitate de administrator al SC T.R. SRL Oradea, au înregistrat în evidența contabilă operațiuni comerciale nereale și au evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale.

            Activitatea infracțională a inculpaților a constat în introducerea societăților comerciale controlate de ei într-un circuit infracțional evazionist complex, prin care au fost simulate achiziții de bunuri alimentare conținând TVA, care au fost înregistrate contabil ca revândute ulterior unor societăți comerciale aflate în insolvență, în regim de taxare inversă. Inculpații au compensat TVA colectat din alte operațiuni comerciale reale cu TVA deductibil, diminuând astfel TVA de plată la bugetul de stat.     

            Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului de inculpata Cuc Floare este în cuantum total de 4.942.393,58 lei, iar inculpatul Berinde Radu Ovidiu a produs un prejudiciu de 870.997, 77 lei.

            Prin ordonanța procurorului, în vederea recuperării prejudiciului, au fost sechestrate mai multe bunuri aflate în proprietatea părților responsabile civilmente, respectiv societățile comerciale.

            Dosarul  a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Bihor.

 

            Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.