03.04.2013

                          

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările în cauza cunoscută mass-media sub denumirea „Fraude la referendum” Mehedinți și au dispus, la data de 03.03.2013, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților CALEA RODICA, ANTONIE TITUS și AMZOI ION sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000, respectiv introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

Cu ocazia desfășurării referendumului național organizat la data de în data de 29 iulie 2012, inculpata CALEA RODICA, în calitate de președinte al unei Secții de votare din Comuna Pătulele, a semnat lista electorală suplimentară aferentă urnei mobile cunoscând că aceasta conține semnături false, a introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător persoanelor înscrise în fals (atât în lista electorală permanentă cât și în lista electorală suplimentară) și a consemnat date nereale cu privire la numărul participanților în procesul – verbal privind rezultatul referendumului.

Totodată, inculpații ANTONIE TITUS și AMZOI ION, în calitate de membri ai biroului electoral al aceleiași secții din Comuna Pătulele, care au fost desemnați de președinta secției să se deplaseze cu urna mobilă la toate persoanele înscrise în lista suplimentară, nu și-au îndeplinit această atribuție. În acest context, inculpații au permis, ulterior, semnarea în fals a celor care nu și-au exercitat dreptul de vot și introducerea unui număr suplimentar de buletine de vot corespunzător acestor persoane, precum și semnarea procesului-verbal privind rezultatul referendumului, cunoscând că acesta conține date nereale.

Sintetizând, din rechizitoriul procurorilor reiese că a fost fraudat un număr de  137 voturi din totalul de 1440 de alegători înscriși pe lista permanentă și cea suplimentară.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Vînju Mare.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.