28.02.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au finalizat cercetările și au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului FILIPESCU ROLAND SILVIU (ofițer al Direcției Generale Anticorupție Bacău) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
La data de 13.02.2012, între orele 1830-1935, prin forțarea sistemelor de siguranță și protecție, cu ajutorul unui clește și a unei forfecuțe, a sustras dintr-un hypermarket din Bacău mai multe bunuri în valoare de 491 lei, fiind surprins de organele de securitate și pază ale societății în timp ce încerca să părăsească incinta magazinului, fără să achite la casa de marcaj acele bunuri.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Curții de Apel Bacău.