27.09.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În continuarea cercetărilor în cauza în care, în cursul zilei de astăzi 27.09.2012, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au fost efectuate un număr de 22 de percheziții, procurorii au dispus reținerea învinuitului Dulugeac Florin Adrian (șef de lucrări în cadrul Universității Bioterra București Facultatea de Control și Expertiză a Produselor Alimentare), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității, fals intelectual și material în înscrisuri oficiale, uz de fals și instigare la fals intelectual și material în înscrisuri oficiale.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, în perioada iunie - iulie 2012 învinuitul Duluceac Florin Adrian a furnizat informații care nu sunt destinate publicității mai multor persoane care au susținut examenul de licență la Universitatea Bioterra București.
Totodată, cu ajutorul mai multor funcționari din cadrul universității, învinuitul a modificat notele obținute la susținerea lucrării de licență sau la alte examene semestriale sau anuale, ori a procedat la notarea unor studenți fără ca aceștia să susțină respectivele examene.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii juridice.