27.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus, la data de 26.08.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MORELLI GIANMARCO (cetățean italian), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Totodată, aceștia au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de instanța de judecată, care a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, în noaptea de 24/25 august 2012, pe fondul unor discuții contradictorii cu victima M. G. (tatăl său), inculpatul i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un cuțit, provocându-i leziuni care au condus la deces.
Întrucât motivarea inculpatului în comiterea faptei este aceea că a ucis pe diavol care era întruchipat în persoana tatălui său, în cauză urmează să se dispună expertizarea neuropsihică a acestuia în cadrul Institutului de Medicină Legală dr. Mina Minovici București.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.