27.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În prezent, în cauza având ca obiect incidentul aviatic petrecut la data de 26.04.2012, în zona Ostrov, se desfășoară cea de a doua etapă a cercetărilor de către procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică coordonați de domnul prim adjunct Marius Iacob.
A fost finalizată prima etapă a cercetării la fața locului, fiind ridicate cele 5 cadavre și transportate la Institutul de Medicină Legală Tulcea în vederea identificării.
Totodată, în cursul nopții anterioare au fost audiate cele 5 persoane din cel de-al doilea elicopter ce zbura în tandem cu cel care s-a prăbușit, iar acestea au declarat că au pierdut contactul radio cu cei din elicopterul ce a căzut la sol, neputând da astfel alte amănunte despre cele întâmplate.
La fața locului s-a deplasat și un reprezentant al Ambasadei Ucrainei la București.
Echipa operativă formată din procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică și experți ai Institutului Național de Criminalistică a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Tulcea.
Vom informa opinia publică pe parcursul derulării cercetărilor, care se efectuează în vederea stabilirii împrejurărilor cauzei.