26.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

              Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au solicitat, la data de 24.08.2012, instanței de judecată, arestarea preventivă a inculpatului grădinaru maricel-  Costel sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.

              Magistrații Tribunalului Galați au admis cererea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

              Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:

              La data de 22.09.2012, în jurul orelor 0400, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a exercitat acte de violență asupra părții vătămate C.D. cu ajutorul unor mijloace contondente dure și cu obiecte înțepător- tăietoare, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

              Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.