26.01.2012

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:   

 

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la un minor (în vârstă de 6 ani) care a plecat neînsoțit de la o grădiniță în jurul orelor 1230, el fiind găsit în apropierea unei ferme prezentând urme de mușcături. Minorul a fost transportat de urgență la Spitalul de copii din Timișoara.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.