24.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au dispus, la data de 23.08.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul ROȘCULESCU ION GHEORGHE sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în convenții și fals în declarații.
Totodată, procurorii au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a acestuia, cerere admisă de magistrații Judecătoriei Râmnicu Valcea, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, la data de 26.07.2012, inculpatul Roșculescu Ion Gheorghe, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a solicitat Oficiului Registrului Comerțului Vâlcea și a obținut, pe baza unei declarații nereale (cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru desfășurarea activității de pasare a forței de muncă), modificarea obiectului de activitate.
Deși inculpatul cunoștea că nu îndeplinea condițiile legale pentru desfășurarea activității de plasare a forței de muncă, acesta a lansat oferte pe internet privind angajarea de persoane în diverse calificări, ce urmau să desfășoare activități în diverse țări din Europa.
În urma ofertei lansate, inculpatul a încheiat contracte de intermediere cu persoanele interesate, promițându-le locuri de muncă în străinătate, cu salarii avantajoase, solicitând și încasând de la acestea diverse sume de bani pentru angajare, fără a demara însă vreo procedură în acest sens și fără a avea oferte de muncă de la potențiali angajatori.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.