24.07.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București au solicitat, la data de 23.07.2012, instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților:

·         ROȘCA MĂDĂLIN-SILVIU (agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  Ilfov - Poliția Orașului Măgurele) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual, loviri sau alte violențe, amenințare și ultraj;

·         ANDREESCU LAURENȚIU-IONUȚ și LIXANDRU DANIEL-IONUȚ (agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  Ilfov - Poliția Orașului Măgurele) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită;

Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:

La data de 13.03.2012, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, inculpații Roșca Mădălin-Silviu și Andreescu Laurențiu-Ionuț, au primit suma de 300 de lei, după, ce au pretins anterior o sumă de bani pentru a nu aplica sancțiunea contravențională prevăzută de lege pentru încălcarea normelor referitoare la circulația pe drumurile publice. Totodată, inculpatul Roșca Mădălin-Silviu a întocmit la aceeași dată un proces-verbal prin care s-a aplicat o sancțiune în cuantum de 140 de lei pentru o abatere nereală, minoră.

În data de 02.04.2012, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, inculpații Roșca Mădălin-Silviu și Lixandru Daniel-Ionuț, au primit suma de 300 de lei, după, ce au pretins anterior o sumă de bani pentru a nu aplica sancțiunea contravențională prevăzută de lege pentru încălcarea normelor referitoare la circulația pe drumurile publice. Totodată, inculpatul Roșca Mădălin-Silviu a întocmit la aceeași dată un proces-verbal prin care s-a aplicat o sancțiune în cuantum de 140 de lei pentru o abatere nereală, minoră.

De asemenea, la data de 17.05.2012, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, inculpații Roșca Mădălin-Silviu și Andreescu Laurențiu-Ionuț au primit suma de 20 de lei pentru a nu aplica măsurile legale ca urmare a încălcării normelor referitoare la circulația pe drumurile publice.

Din probatoriul administrat a mai rezultat și faptul că, la data de 28.07.2011, inculpatul Roșca Mădălin-Silviu i-a aplicat concubinei sale lovituri repetate provocându-i leziuni traumatice care au necesit pentru vindecare, un număr de 5-7 zile de îngrijire medicală;

Totodată, în seara zilei de 06.02.2012, inculpatul Roșca Mădălin-Silviu a amenințat-o pe concubina sa cu pistolul de serviciu (aflat asupra sa în afara orelor de program), precum și pe agenții de poliție care se prezentaseră la domiciliul acesteia, în urma apelului realizat de către ea la numărul de urgență 112. La solicitarea echipajului de poliție de a-i însoți la secție, inculpatul Roșca Mădălin Silviu a devenit agresiv și violent, sens în care s-a impus încătușarea acestuia în vederea conducerii la poliție.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.