24.01.2012

               

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au finalizat cercetările în cauza privind pe inculpatul ANTOȘICĂ DRAGOȘ-MARIAN și au dispus trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:

În noaptea de 30.11.2011/01.12.2011, în jurul orelor 2200, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între inculpatul Antoșică Dragoș-Marian și victima T.E. a avut loc un conflict, împrejurare în care victima l-a lovit cu pumnii pe inculpat, adresându-i atât cuvinte jignitoare, cât și amenințări cu acte de violență.

În acest context, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un cuțit victimei în zona gâtului, după care a adormit, iar în jurul orelor 0400, când s-a trezit și a observat că victima nu mai  mișcă și în jurul său era mult sânge, s-a speriat și s-a îndreptat pe jos spre Tulcea pentru a anunța organele de poliție, apelând de pe drum Serviciul 112.

Concluziile raportului medico-legale întocmit în cauză au stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe consecința unei plăgi tăiate în zona gâtului.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Tulcea.